Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 29 decembrie 2010

Habar n-am.

Pula mea, m-am gândit că ar mai fi timpu' să mai postez şi eu ceva.
Mă gândesc cam cât de mult m-am scimbat anu' ăsta. Din toate punctele de vedere, psihic şi fizic.
Pe bune chiar arăt scene? Aşa zice cam toată lumea.
Mi-e dor de vremurile când eram un copil mic şi mă jucam cu puţa-n nisip, măcar ma pot da mare că pe atunci nu ascultam manele. Singurul lucru bun. Super anu' ăsta am învaţat sa dansez dnb (drum and bass pt. copii care se dau mari ascultători da habr n-au prescurtările.) Câcat. Şi sincer, e un lucru cu care pot sa mă mândresc. Altceva? Mi-am facut de vreo 3 ori un pierce, care de fiecare dată avea un sfârşit tragic. Am mai crescut, god damnit. M-ai cresc mult?!
Am observat că în ultimul timp copii se apuca din ce în ce mai mici de fumat, adică-n pula mea eu pe la 6 ani habar n-aveam ce-i aia. Şi cică am facut un pact cu taicămiu, ca cică de la anu' ne lăsam amandoi de fumat. Cred ca o sa fie ceva de genu' care rezistă mai mult nu să ne lăsăm.
Alte realizări... cam nimic. Sunt mai naşpa ca anu' trecut.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Auch.

Chiar nu-m vine sa cred ca micutul meu blog a ajuns la 500 si ceva de vizualizari. Adica sunt varza, ce pula mea?! =))
Postarea asta va fi despre ce fac eu aici.
Chiar nu incerc sa fac oamenii sa rada, ma fac singura de ras in fata altora. To ce scriu sunt aberatii, nimic fascinant, interesant, captivant. Poate o sa fac candva si un blog de genul asta. Nu stiu. Nu stiu nimic. Decat ca dupa ce termin facultatile
"GOOD BYE ROMANIA! I WILL NEVER MISS YOU!" .. adica emigrez. Momentan chiar n-am ideei de nimic. Maine am teza si probabil iau 5, mie lene sa invat, deci totul e ok.

Auf Wiedersehen! Ma gasesti pe faisbuc.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Fumatul part. 2

Asa incepem, azi 20.11 am ras paan la epuizarea rasului de o copilita.
M-am intalnit cu o tovarasa, si ea era cu o copiluta sa-i zicem. Facem cunostinta, totul pare ok pana cand aflu ca e a7a si fumeaza. In pula mea nici 1.50 nu avea. Asa, continuam, vine bunicasa, ii cere o tigara , ii da si i-a zis lu' bunicasa sa zica fuck you, pula si chestii din astea. Cum sa o pui pe bunicata , pe care o strigi ca o pisica proasta, Bella-rebela s afaca asa ceva? In pula mea, totusi imi bat eu joc de 99% din lucrurile care exista, dar prietenii si familia sunt puncte sensibile, inafara de parinti, pe care-i nu-i inteleg deloc. In fine, i-o dat bunicasa tigara, am mers sa fumam. Eu am fumat-o aproape toata sdar asta e partea a2a, am incerat sa-i explic cam cum sta viata, dar era proasta gramada. Cateva fraze : "Dar tu, daca nu crezi in Dumnezeu, nu vine satana dupa tine?", "Doamne ferestema" de 9875869082304823937 ori sau i-am zis ca sunt hermafrodita in gluma si povestea mea, si face sa-i arat oraganul =))))))))))))))))))). In pula mea ce fel de copil e asta? Vine de pe marte?! ...
Vorbeam cu tovarasa de iesirea de diseara si face ea ca "Dar se face discoteca in timpul postului? Si mergeti?:O " Fata ti-qam mai zis de 984704828547889 ori sunt ATEICA! nu stia nimic. Peste asa oameni sa tot dai =))

duminică, 31 octombrie 2010

Cum sa fi un fraier scene

Aici chiar nu conteaza daca esti fata sau baiat, e cam acelasi lucru. Dar hai sa fac o mica diferentiere.
FETE :
1. Frizura ta trebuie sa fie cat se poate de asimetrica (dar nu ca la emo, pt. ca sin kids cunt mai tru')
2. Ai nevoie de o placa de par si sa-ti indepti claia in fiecare zi. Dar nu uita bretonul trebuie sa-l indrepti cat poti tu de bine sa nu ti se mai vada fata.--> Trebuie sa-ti lasi par lung copilas.
3. Trebuie sa-ti cumperi extensii deci aduna bani, ca pun pariu ca mata nu te lasa sa te tunzi cum vrei tu.
4. Cumpara-ti suvite colorate, intindele cu placa si bagati-le si pe ele in par. Preferabil cu print de leopard sau zebra.
5. Acum partea cea mai grea. Sa te tapezi. Adica sa-ti faci capul tau micut sa para cat un bostan, P.S. : Te face sa pari mai desteapta. Aici inveti cum sa te tapezi si daca nu stii cum se scrie in engleza "cum sa te tapezi" scri pur si simplu " How to do scene hair" sau "Scene hair" si btw, cumparati mult fixativ, si ai grija sa nu-ti dai in ochii ca ustura.
6. Machiaza-te strident dar nu folosi prea mult NEGRU pt. ca nu mai suntem emo, am evoluat si acum se poarta 537597950 nuante. Deci poti folosi ce culoare vrea pizda ta. Dar pune 2 sau 3 culori ca sa fi sigura ca esti SIN.
7. Hainele : cea mai tare parte. Trebuie sa arati ca un gay feminin. Cumpara-ti blugi cat mai mulati posibil (stii ca sunt buni cand nu-ti mai simti picioarele) Tricouri cu toate porcariile pamantului, ce ti se pare tie mai "funky" i-al, trebuie sa-l ai. In piciare se accepta doar skaterii, tenisi rar si skate-shoes.
8. Accesoriile : multe si stridente. Gen : lant de bicicleta cu diamant, rozeta, etc.Trebuie sa o idolatrizezi pe Hello Kitty si pe pe Gloomy Bear. Genti, funde pt. par, margelele bunicii si multi ochelari de soare, cat mai mari (pe langa ca nu ti se vede juma' de fata, acum pui si ochielarii si nu se mai vede decat barbia). Curlele cu tinte sunt si ele foarte SIN, dar colorate preferabil doar nu vrei sa mai fi numit emo, nu? Si sa nu uitam coronitele.
9. Iti trbuie un nume SIN ( btw, SIN = scene, sa nu crezi ca e altceva.) Cateva exemple (app. e foarte tru' SIN sa ai nume care incep cu acceasi litera ex. Kiki Kannibal) :
-A : Asphixited, Atrociuos, Anger, Angel
-B : Broken , Bash, Breakdown
-C : Clique, Cliche, Carnival, Classic
-D : Disaster, Dynamite, Danger
-E : Electrify, Extacy, Eclectic, Electric
-F : Fresh, Fly, Freak
-G : Gruesome, Ghastly, Glamour, Ghosty(nu folosi GORE, deja nu mai e sin,toata lumea il stie)
-H : Horror, (the) Horrible
-I : Illness, Impossible, Injection
-J : Juvie, Juvinile, Jigsaw
-K : Kancer, Karnival, Katastrophe
-L : Lulliby, Lockdown, Lacceration
-M : Masked, Mental, Massacre
-N : Narcotist, Necrophilia
-Q : Queen, Questionable
-R : Razorblade, Runner, Rave
-S : Stellar, Sexual, Suicide
-T : Torture, Terrible
-V: Vanity, Vodka
-W : (like) Woah, Watchlist
-Y: Youth, Yuppers
-Zinger, Zaped.
10. Acum creaza-ti un cont de hi5, pt. ca pe myspace e totul in engleza, si copie un ab. me de la altu' cum ca ti enu-ti pasa, ca nu esti obsedat de net, cand esti defapt un limbric care nu se mai dezlipeste de conserva aia de calculator.
11. Fati 1000 de poze cu tine si pune-ti descrieri din alea periculoase gen : "Pot sa te omor!"
12. Idolatrizeaza-i pe toti SIN queens/kings. Invata-i ca pe o poezie, daca te intreaba cineva sa nu stai cu buza umflata. Iubeste-l pe Andy Sixx.
13. Baga-te pe screamo,hardcore, scene-core, emocore si altele si daca tot scriu incearca dnb si sa dansezi.

Acum cami-am dat singura cu sutu-n nas bucurate:
Esti un sin pula! YAY!

vineri, 29 octombrie 2010

Ce tare =))

Scorpion
Tu esti ticalosul zodiacului. Esti suspicios, razbunator, obsesiv,
ranchiunos, rece, orgolios, cinic, calculat. Nu o iubesti decat pe mama
ta si pe tine insuti, iar cateodata nici macar pe mama ta. Intrunesti
toate conditiile necesare pentru a fi terorist, nazist, angajat al
Fiscului si arbitru de fotbal.

In mare part mi se potriveste sincer. Si sunt nazista dar nu as putea fi arbitru pt. ca detest fotbalul si fotbalistii :))

miercuri, 27 octombrie 2010

Fumatul...

... afecteaza dintr-o data creierul si te prosteste.
Da si va multumesc tuturor care m-ati inspirat pt. aceasta postare. <3

Cazul 1.
Asa, deci mai nou toata lumea care fumeaza se crede importanta. Si eu fumez ce naiba dar pt. mine e deja un cacat. Pur si simplu, merg eu la o tovarasa. Sambata NOPATEA. Si vad acolo o fetita. Clasa a6a cred. Si pula mea. Tovarasa se imbraca si i-am propus fetitei sa ma insoteasca pana pe balcon pt. ca vroiam sa savurez o tigara. Ajungem noi. Imi aprind tigara si dintr-o data o vad ca face niste ochi mari si o intreb daca vrea si ea o tigara. A zis ca da. S-a aprins-o si ea. Pur si simplu soc. Am intrebat-o decat timp fumeaza, de ce fumeaza, etc. Mi-a dat cele mai tampite raspunsuri, bineinteles. Ca un copil mic pe care il intrebi "De ce vrei bomboane?", "Pt. ca toti copii au." Jalnic.

Cazul 2.
Ies de la scoala, o sun pe o tipa, o intreb daca vine la o tigara. A zis ca vine, dar ca mai e cu o tipa si daca e ok daca vine si ea. Am zis ca da. Ne-am intalnit pe undeva prin oras si am recunoscut-o pe tpa. E in clasa a8a. O putifrica. Un metru si 3 muci. Da, in fine sa continuam. Am intrebat-o daca fumeaza. A zis ca nu, in timp ce mergeam spre un loc linistit am inceput sa vorbit despre slimuri, eu spuneam ca sunt naspa si o s-o spun in continuare si se baga si fatuca aia in seama, face ca unele slimuri sunt bune, soc. O intreb ca de unde stie si face o fata din aia de copil prost. I-am zis ca nu-s nascuta de 3 zile pe planeta asta | sunt de 4| si m-am uitat sec spre ea, mai mult scarbita. Ajungem la locul respectiv si eu nu mai aveam tigari, nici tovarasa si scoata aia pachetu' de Dunhill Negru. Soc. Chiar nu ma asteptam la asta.

Si lista poate sa continue dar n-am chef sa ma scriu.

Mori ba!

joi, 14 octombrie 2010

Manastirea e cea mai buna alegere.

Asa. In primul rand azi mi-am dat seama ca sunt nesimtita si ca imi place sa fac glume pe seama oamenilor mai slabi de inger. Mai ales fazele seci. Sunt specialitatea mea. Pula mea stiu ca am jignit multe persoane la viata mea si probabil o sa jignesc si in continoare, dar asta e viata. Pt. toata lumea pe care am jignit-o imi pare rau. Primul pas spre vindecare e recunoasterea. Asa ca peste vreo 4 ani ma voi calugarii ca sa stiu ca o sa ajung intr-un loc mai bun in viata de apoi. Imi doresc si eu la randul meu sa-i ajut pe alti sa revina la calea cea dreapta, adica calea lu' Dumnezeu.

Da. Gluma. Dar oare cum as arata maicuta?

vineri, 1 octombrie 2010

Chestii mai noi.

Ha ha teapa. Vara asta m-am trait viata la maxim si nu am plecat la ORSOVA O_o.

Asa so. sa incepem. Vara asta mi-am futut 2 suvite blonde foarte secsi. Nu mi-am mai facut snakebites-urile dar asta e, mai am 2 veri pana plec. Pana atunci tebuie sa fac de toate, dar daca alea de la agentie o sa ma faca hot o sa fie ok. Totusi incepe sa-mi fie dor de mare, de show-uri, de distractie, dar pana la rev (care va OMGOMGOMG WTF?! ) mai sunt ceva petreceri importante. Nu? Mai e Hallowenul, Craciunul si ZIUA MEA. Cea mai tare chestie. Deba astept mai e aproximativ o luna. Ha ha. Dar cel mai tare mi-e dor de MARE. Pana la anul mai e mult si bine... >.<>. Fetele erau femei-barbati dar erau relativ de treaba pt. niste persoane izolate de lume. Antenamentele erau extenuante. Nu puteam sa ma asez pe wc WTF?! Am stat 2 saptamani. Cea mai faina tipa incepatoare a plecat dupa 3 zile ( desteapta fata) si estul erau niste ciudate, a mai era inca una Dalia draguta. And that’sit. Restu proaste, o curva si cam atat. Baietii aratau atat de penal si cand se mai si dadeau la mine muream de ras =)).
-Iesiri in fiecare zi -_-’’.
-Bunoci o pula. =)) Nici macar unu. De ce trebuie sa stau in prostia asta de oras fara bunoci?! :|
-Prieteni stranii, ultimul exemplu P**** din Suceava. Fata aia era penala : o curva foarte proasta si mazaca. Nu stiu cum am luat-o sa doarma o seara la mine.
-Mare 1 saptamana. Destul de tare, am mers la Liberty, ma combinam in fiecare zi si faceam multa plaja. Mie dor de MARE!
-A si am renuntat la lumea virtuala. Nu mai dau 2 bani pe ea. Si am devenit relativ un scene kid. @real world. Nu pe hi5 ca alti cu iubit virtual =))) Lol sunteti niste ciudati.

Promit ca o sa mai scriu. Nu stiu cand, dar o sa ma straduiesc sa intru mai mult.
Pa dude.

marți, 17 august 2010

Informatii =))

Date simple.
NumeJessica Nighmare
PoreclaJess
Data nasterii 05 Noiembrie '97
Locul nasteriimaternitate.
Unde te aflii acumIn fata tastaturii.
Culoarea paruluiSaten inchis.
Culoarea ochilorCaprui.
Inaltime175 cm
Greutate58 -_-" kg
IubitNu.
AutomobilMai am 5 ani.
Fraza folosita deswtf?!, dude , coae, tovaras, plm
Favorite
Mancarejunk food.
Pub/Disc/Restaurantindiferent.
Dulciuricupacakes.
Numar favorit411411311791
Bautura preferatasuc : nestea, bautura : orice.
Animalbunocul.
Emisiuni Tv preferatedesene si multe.
Muzica preferata.multa.
Filme preferateporno.
Actor/Actrita favoritaia din filmele deocheate =))
La o persoana de sex opus.
Culoarea ochilorindiferenta.
Culoarea paruluiindiferenta.
Inaltimemai inalt decat mine.
Stilbunoc.
Foarte slab sau gras. slab.
Porcarioare.
In ce tara ti-ar placea sa locuiesti? America.
Cum ai vrea sa mori? Eu nu mor.
Locuiesti cu parintii? da -_-"
Te consideri atragatoare? da. foarte. ca un sobolan.
Vrei sa mergi la faculatate? of course.
Fumezi? Da.
Bei? Da.
Faci dus zilnic? Da. =))
Take SurveyCreate Survey

luni, 16 august 2010

Sunt chestii care ma caracterizeaza.


  1. Buna!
  2. Here Jessica Nightmare.
  3. Pt. prieteni Jess
  4. Iubesc tot ce legat de fotografie
  5. Ador cititul
  6. Am obiceiul sa pierd lucruri
  7. Sunt foarte incapatanata
  8. Imi pasa doar parerea mea
  9. Daca spun "Te iubesc" nu-mi spune si eu.
  10. Cateodata sunt agresiva.
  11. Nu suport minciuna si inselatoria
  12. Cu timpul vei ajunge sa ma intelegi
  13. Culoarea mea preferata se scimba in fiecare zi
  14. Ador pinguinii
  15. Imi place sa ascult muzica tare
  16. Ma crizez daca n-am tigari.
  17. Fara prieteni nu are rost.
  18. Bob Marley e foarte tare.
  19. Ascult Screamo. Emo-core. Hard-core. Scene-core. Trash-metal. Death-metal. Jungle. Electro. Techno. Dnb. Dubstep. Punk. Reggae. Crunk-core.
  20. Muzica mea nu e galagioasa, ci tu habar n-ai sa o asculti.
  21. Prietenul la nevoie se cunoaste.
  22. Imi plac cuvintele coae si tovaras.
  23. Sunt grasa.
  24. De multe ori sunt pe planeta mea.
  25. Ii urasc pe Justin Bieber si pe Hannah Montanna.
  26. Ador piercingurile
  27. Baiatul ideal trebuie sa fie pletos si mai inalt decat mine.
  28. Urasc tantarii
  29. Imi place sa ma uit la desene
  30. Rad la filme horror.
  31. Detest ca m-am nascut intr-un oras mic.
  32. Nu-mi plac pitipoancele.
  33. M-am saturat de prieteni falsi.
  34. Ador sa dansez | cand in ploaie
  35. Imi plce sa ma stramb
  36. Soramea e albastra de la dumnezeu. E extraterestru de ala blue.
  37. <3>
  38. Caciulile gen prezervativ sunt specialitatea mea.
  39. Suculetul meu preferat e Nestea.
  40. Dar prefer o bere oricand.
  41. Prefer vara pt. ca iarna e frig :))
  42. Pizza e asa de buna =p~
  43. Mie frica de insecte.
  44. Vreau sa traiesc in SUA.
  45. Beau =))
  46. Inaltime : 1.75
  47. Greutate : 58 kg -_-"
  48. Ma uit la filme porno cu barbie =)))
  49. Am principii.
  50. Nu-mi place supa >.<
  51. Locuiesc cu parinti -._.- pt. inca 2 ani
  52. Vreau flesh tunnel
  53. Bunica e de treaba
  54. Vreau dreadlocks.
  55. Hai sa ne tragem de sosete.
  56. Itsa spune ca ma dau la ea.
  57. Chiar nu imi pasa ce scriu aici.
  58. Cat e ceasul? 2:08 am
  59. Candva credeam in dragoste.
  60. Love suck's. _|_
  61. Sunt prietenoasa cu cine am chef.
  62. Pot fi rea.
  63. Orice spui poate fi folosit in potriva ta
  64. Franceza pute.
  65. Ciolcolata imi place.
  66. Engleza e frumoasa.
  67. Pot fi romantica. Cam greu de crezut :))
  68. Sunt foarte indiferenta.
  69. Imi place sa ma tapez.
  70. Sexul dauneazaza.
  71. Scoala e buna.
  72. Imi place filmul "Vampire suck"
  73. Acadelele sunt bune.
  74. Mizeria e lipicoasa.
  75. Deja aberez =)))
  76. Cat e ceasul? 2:14 m.